The Evaluation of Cross-Border Cooperation in the EU

EU logo

Co-funded by the
Erasmus+ Programme of the European Union

Secțiunea curentă: Cursuri

RO / EN

17 iunie 2015

Cooperare transfrontalieră. Metodologia Evaluării

Cooperarea transfrontalieră la nivelul european a îmbrăcat mai multe forme în timp, o formă utilizată până în zilele noastre fiind Eruoregiunile, care s+a demonstart în multe cazuri că nu au fost funcţionale şi nu şi-au atins obiectivele transfrontaliere propuse, însă evoluţia instrumentelor europene a adus în prim plan cooperarea teritorială şi nu putem să nu amintim de Grupările Europene de Cooperare Teritoriale, EGTC. La nivelul transfrontalier funcţionează fondurile strucurale prin intermediul proiectelor cu finaţare europeană, şi nu în ultimul rând prin intermediul Politicii Europene de Vecinatate PEV, care se aplică tărilor care nu fac parte din cadrul familiei UE.

Scopul academic: operaţionalizarea conceptelor specifice domeniului cooperării transfrontaliere şi utilizarea metodologiilor specifice de evaluarea a modelelor de cooperare transfrontalieră la nivelul UE şi cu precădere la graniţa de este a UE. Astfel odată familiarizaţi cu metodele, instrumentele specifice evaluării cooperărilor transfrontaliere să-şi dezvolte competenţe în direcţia propunerii de soluţii şi îmbunătăţiri privind eficienţizarea dimensiunii CBC.

Obiective de învățare: cursul îşi propane să dezvolte deprinderi și competențe specifice specialistului în evaluare orientat în special în direcţia elementelor de cooperare transfrontalieră: inter-relaţionarea, capacitatea de analiză, interpretare, cercetare     al subiectelor care ating arealul transfrontalier, să cunoască programele şi politicile care interferează cu acest domeniu astfel înât să poate realiza un proces eficient de evaluare a cooperărilo tranfrontalire supuse analizelor bazate pe metode, tehnici şi instrumente specifice evaluării.

Structura cursului

  1. Evoluţia cooperării transfrontaliere: forme, instrumente, instituţii şi organizaţii
  2. Modele europene de bună practică privind cooperare transfrontalieră
  3. Forme ale cooperării transfrontaliere: Euroregiunile
  4. Noi forme ale cooperării teritoriale: Grupările Europene de Cooperare Teritorială
  5. Instrumente europene privind cooperarea transfrontalieră
  6. Politici europene privind cooperarea transfrontalieră
  7. Instituţii europene, naţionale, locale, transfrontaliere
  8. Metode de evaluare a cooperării transfrontaliere
  9. Instrumente de evaluarea a cooperării transfrontaliere.
  10. Studii de caz privind cooperarea transfrontalieră: programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, programul de cooperare transfrontalieră Bulgaria-România 2007-2013

Bibliografie

  1. Ioan.Horga, A. C. Popoviciu, European Union between the Contraint of the Borders and Global Competition,  University of Oradea Press , 2011, 263p
  2. Constantin – Vasile Ţoca, Romanian-Hungarian cross-border cooperation at various Territorial levels, with a particular study of the Debrecen-Oradea Eurometropolis : (European grouping of territorial cooperation-EGTC), Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2013,
  3. Ioan Horga, Constantin – Vasile Ţoca, Florentina Chirodea, Evaluarea cooperării transfrontaliere la frontierele României, Editura Primus, Oradea, 2013,
  4. Ioan Horga, Constantin Vasile Ţoca, Evaluarea cooperării teritoriale europene , Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2013,
  5. Mircea Brie, Florentina Chirodea, Constantin – Vasile Ţoca, European public Policies: Instruments, models and Behavior in the Public Space, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2013,
  6. Mircea Brie, Ioan Horga, Sorin Şipoş (coord.), Ethnicity, Confession and Intercultural Dialogue at the European Union’s East Border, University of Debrecen Press, University of Oradea Press, 2011, 580p
  7. Ioan. Horga, I. G. Barbulescu, A. Ivan, M. Palinchack,  I. Suli-Zakar, Regional development and territorial cooperation in Central and Eastern Europe, University of Debrecen Press, University of Oradea Press, 2011 308p
  8. Ioan. Horga & I. Suli-Zakar, Cross-Border Partnership. Whit special regards to the Hunagrian-Romanian-Ukrainian Tripartite Border, University of Debrecen Press, University of Oradea Press, 2010, 264 p.
  9. Ioan Horga, Grigore Silasi, Istvan Suli-Zakar, Stanislav Sagan, The European Parliament, Intercultural Dialogue and European Neighborhood Policy (), Oradea University Press, 2009, 276p.
  10. Ioan. Horga, I. G. Barbulescu, A. Ivan, M. Palinchack,  I. Suli-Zakar, Regional development and territorial cooperation in Central and Eastern Europe, University of Debrecen Press, University of Oradea Press, 2011 308p
  11. Ioan. Horga & I. Suli-Zakar, Cross-Border Partnership. Whit special regards to the Hunagrian-Romanian-Ukrainian Tripartite Border, University of Debrecen Press, University of Oradea Press, 2010, 264 p.
  12. Ioan Horga, Grigore Silasi, Istvan Suli-Zakar, Stanislav Sagan, The European Parliament, Intercultural Dialogue and European Neighborhood Policy (), Oradea University Press, 2009, 276p.
  13. Istvan Suli – Zakar, Emlekek, Sikerek Megujulas. Kozos Multnok – Kozos Jovonk, Egyutt Europaert: 20 Eves a Karpatok Euroregio, Didakt Kft, Debrecen, 2013, 500p